Cand citesti titlul asta te intrebi probabil: “Ce or fi avut astia prin Dolomiti de razbunat?“
Ideea a plecat de anul trecut, cand in ultima etapa a traversarii Alpilor (AvenTURA Transalpina 2008) ar fi trebuit sa facem cunostinta cu masivul Brenta, o perla din colierul pretios al Dolomitiilor. Epuizarea si vremea nefavorabila de atunci ne-au facut sa tanjim la acest masiv doar de la distanta, o traversare a lui fiind in conditiile date imposibila.
Ca sa “razbunam” aceasta situatie, odata ajunsi acasa ne-am hotarat ca anul acesta sa fie un Transalp 100% prin Dolomiti.
Iata-ne asadar pe 16 iulie in Bad Goisern, Austria, unde ca avanpremiera la tura din Dolomiti ne-am inscris la cel mai renumit maraton MTB din Austria, Salzkammergut Trophy. Dupa ce ne-am reunit si campat, facem o tura de recunoastere prin imprejurimi, pe langa lacul Hallstatt si prin localitatea cu acelasi nume unde se afla cea mai veche mina de sare din lume. Spre seara previziunile sumbre ale meteorologilor se dovedesc adevarate, o furtuna naprasnica abatandu-se peste aceste parti ale Austriei. Ploaia nu inceteaza toata noaptea si a 2-a zi, in ziua concursului, vremea nu da nici un semn de imbunatatire. Unele parti ale traseului se inchid datorita ninsorilor abundente (si asta in iulie) asa ca din echipa noastra se incumeta sa participe doar Duda si Cata, care s-au descurcat dealtfel de minune chiar si in conditiile meteo extreme.
Seara ne impachetam si facem transferul spre Toblach (Dobiacco) in Italia, punctul de start al turei. Ajunsi seara in campingul de pe malul lacului Toblach intindem corturile ude si bagam somn.

Ziua 1
Diferenta de nivel: 1950 m;
Distanta: 53 km;

Dimineata vreme superba, apucam sa admiram putin lacul, impachetam incet echipamentul care il luam cu noi caci primele 2 etape inoptam la cabane, nefiind campinguri pe traseu. Dupa ce facem pozele de grup ne luam ramas bun de la echipa de asistenta, Dan si Alex, si pornim spre highlight-ul zilei, 3 Zinnen sau Tre Cime di Lavaredo, 3 stanci fantastice ce pornesc vertical de la 2400 m si trec de 3000 m, simbolul Dolomitiilor vizibil pe majoritatea cartilor postale.
Urcarea incepe mai omeneste dar pe final fortam schimbatoarele de viteze in cautatarea de pinioane cat mai mari. Urcarea a fost catarare in turul Italiei acum 2 ani, ceea ce ne face cu atat mai mandrii ca o invingem. Ajunsi la cabana Lavaredo, chiar la poalele giganticelor stanci, luam o pauza binemeritata dupa care pornim mai departe pe track-ul GPS-ului, care ne duce pe poteci pline de turisti imprejurul stancilor prin pasul Patternsattel (2454 m).

Dupa un foto-session obligatoriu si un incident ce ne face sa transpiram, intram in coborare pe o poteca interzisa biciclistiilor prin valea Rienza, dar noi ii dam totusi la vale. In scurt timp ne dam seama ce e cu semnul de interzicere de mai sus. Unele pasaje sunt foarte periculoase asa ca ne caram bike-urile in spate. Poteca este insa foarte spectaculoasa si tehnica asa ca in mare putem merge totusi pe bike-uri.
Mai jos, poteca se transforma intr-un drum cu un pietris grob care da senzatia ca te cari pe bile de rulmenti. Ajunsi jos in vale, de unde incepusem mai devreme sa urcam, ne punem sa mancam ceva repede si plecam mai departe pentru ca ne asteapta inca multi metri diferenta de nivel.
Dupa ce urcam o bucata paralela cu soseaua ce te duce la Cortina D’Ampezzo, ne abatem la dreapta pe Val de Grates pe o urcare foarte inclinata care poate ar merge de urcat pe bike daca nu ar fi deja 1200 de metrii in picioare de la urcarea de mai devreme. Unii dintre noi mai masochisti se “autopedepsesc” si urca pe bike. Eu ma multumesc cu un „pushbaic“ batranesc pana in sa unde dam si de o urma a razboaielor duse pe acesti munti, Forc Lerosa (2020 m).

Daca tot am ajuns la capitolul razboaie trebuie sa detaliez un pic. Dolomitii au fost locul de disputa a unor lupte crancene in Primul Razboi Mondial cand Austria (Imperiul Austro-ungar) era tinut in frau de armata italiana pentru a impiedica invadarea spre sud. Dolomitii prin alcatuirea lor spectaculoasa au reprezentat un adevarat obstacol in calea armatelor austriece, avantaj folosit la maximum de catre Alpini (vantorii de munte italieni).
Asa au luat nastere drumurile militare care prin constructia lor sfideaza de multe ori imposibilul sau indragitele Via Ferrata, folosite astazi de nenumarati turisti pentru a savura peisajele ametitoare oferite de acesti munti minunati folosite in trecut de catre Alpini pentru ocuarea pozitiilor inalte de observatie a miscarilor tactice ale inamicului.
Pe tot parcursul turei dam peste ruine de cazemate, fortificatii, transee care ne amintesc de luptele sangeroase care s-au dat prin aceste locuri.

Sa revin insa la prima etapa, unde, ajunsi in saua de la Forc Lerosa, ne dam seama ca stam foarte prost cu timpul, e deja 7 seara si GPS-ul spune ca mai avem vreo 600 de m altitudine de urcat, fapt datorat mobilizarii greoaie de dimineata. Norocul ne surade insa dupa ce coboram in Val Salata unde dam de primitoarea cabana Stua.
Bucurosi ca ne-a iesit pasenta, seara o petrecem la o cina copioasa cu rasete si voie buna dupa care somn adanc.