Ziua 1

Desi am pus ceasul sa sune la ora 5.30 nu reusesc sa ma trezesc… Cristi isi facuse deja planul ca eu nu sunt in stare sa fiu in picioare la ora aia matinala si grijuliu cum e, ma suna si a pleaca dupa Robi lasandu-mi timp sa-mi revin si sa ma pregatesc in graba pentru plecare. Asadar la 6.30 plecam spre Barz cu microbusul.

Ajunsi la Barz (un catun cu vreo 5 case) discutam cu o localnica sa lasam masina in grija ei si ea foarte amabila, a fost de accord. Ii dam o ciocolata nepotului ei care isi serba ziua de nastere (4 ani), ne-am revizuit bagajele si iata-ne pe bike-uri, certandu-l pe Robi care a plecat de acasa uitandu-si pana si pantalonii.

Ora 10.15 plecam in urcare frumoasa catre Ravenska, primul sat cehesc din expeditia noastra. Exact ce trebuia pentru incalzire si ceva care sa ne faca sa plecam cu moralul ridicat. Vreme superba si dupa o ora de dat pedala suntem in Ravenska loc linistit,  atmosfera tipica satelor de munte, dam cateva  poze si ne insriem pe traseul turistic banda rosie, traseu facut de cluburi de drumetii din Cehia. Din Ravenska drumul este superb prin poieni frumoase, paduri tinere, dealuri pline de flori care ofera peisaje incredibile peste culmile muntilor. De acolo am coborat fain pe un drum de tractor intr-o vale frumoasa undeva in salbaticie. Se facuse deja ora pranzului si foame dadea tarcoale, asa ca am decis sa oprim pentru pranz inainte sa atacam urcarea violenta ce urma. Si cum stateam noi razand cu gurile pline de bunataturi se aude un motor de tractor in mijlocul salbaticiei; 5 vanatori inarmati pana in dinti, surprinisi si ei sa vada oameni in zona. Asa ca ne-am prins la vorba cu sfaturi si altele, printre care ne-au demoralizat zicandu-ne ca “ce ne propusesem pentru traseu este imposibil de facut intr-o zi”. Aaaa! si frumos a fost cand chiar si acolo in mijlocul salbaticiei am aflat ca stiau de Bike Attack, ma rog ziceau “ecologistii de la Bicata” dar ce mai conteaza, noi eram aia. Ne-am luat ramas bun de la vanatori si am inceput “pushbaicu” pe poteca ca altfel nu era cale de urcare, ba chiar pe alocuri “drag bike”. Istoviti si dezhidartati sus in creasta dupa o ora de urcare pentru 2 kilometri.. incredibil nu? Am inceput sa pedalam pe poteca frumoasa dar suparatoare chiar enervanta din cauza sutelor de copaci doborati de vant. Si iata-ne dupa mai multe suite de injuraturi si vrea-o 3 ore in valea Ilovei, locul pentru care vanatorii ne prognozasera o zi, noi bucurosi nevoie mare, crezand ca s-a terminat cu sariturile peste copaci. Dar surpriza! copaci mai mari doborati peste vechiul terasament. Am decis sa mergem prin apa si am gasit un fel de drumeag prin urzici si spini care ne-as scos in poiana  Debeliug.

De aici am parasit marcajul cehesc si destul de obositi am inceput urcarea pe drum forestier catre Bigar. Caldura, solul nisipos storcea si ultimele resurse din noi. La 18.45 eram la bere in Bigar, toata lumea vorbea cu noi in ceheste cum ca suntem “Pemi”. Am cautat ceva de dormit si am gasit intr-o casa batraneasca la tara. Am negociat si la o mamaliga cu lapte si branza, asa sateste…mmm ce bun. Dupa ce ne-am spalat la lighean si tolanit pe iarba ne-am bagat la somn pentru odihna binemeritata.

Ziua 2

Ne-am trezit si ne-am uitat afara, totul umed, toata noaptea plouase. Ora 9.30, cam tarziu dar ne permiteam pentru ca aveam vreme, traseul propus era destul de scurt, dar total necunoscut. Trak-ul era doar desenat in GoogleMap, deci bajbaiala. Asa a si fost dupa prima urcare o rataceala nasoala prin spini, feriga si pomi cazuti. Inainte de plecare ne-am luat ramas bun de la gazda care a fost atat de amabila. De fapt cat am stat in Bigar am incercat sa stam de vorba cu localnici sa aflam cum traiesc oamenii aici. O experienta faina despre care o sa povestesc alta data. Asa ca dupa ce am iesit din rataceala noastra, am continuat traseul pe un drum minunat pe care l-am numit fara exagerare ‘Best mountain biking in Banat”. Minunate coborari si urcari pe un drum cu aderenta perfecta, fara prea multe denivelari prin padure luminoasa si poieni imense. Daca din sat am plecat pe ceata si umezeala, sus in varf lucrurile se schimbasera, soarele ne incalzea, ceata se risipea ca sa ne ofere privelisti care te fac sa multumesti ca te-ai nascut pe pamant si nu in alta parte. La finalul acestor poieni am luat decizia sa schimbam traseul spre Dubova, sa-l lungim catre Eibenthal, un alt sat cehesc. A fost o decizie inteleapta pentru ca drumul continua la fel de fain, asa ca am tot chiuit de placere gonind pe coborari si la taifas pe urcari. De la Eibenthal jos la Dunare in 6 km unde ne-am oprit sa mancam. De aici la Dubova pe asfalt unde ne-am oprit la??? BEREJ. Am cautat o persoana care ne propusese un parteneriat si ne gandeam ca o sa dormim acolo, dar analizand situatia cum ca urmatoarea zi aveam de mers mult si prognoza meteo anunta “vijulie” (cum ziceau localnicii) am decis sa mai mergem o bucata de traseu si sa dormim undeva in padure daca gaseam ceva, canton, salas sau stana. Am intrat pe valea Mraconia si am pedalat la deal, iar printr-o minune am ajuns la o cladire parasita exact cand ploaia incepuse torential. Ne gasisem adapost, am facut un foc ne-am schimbat si am fript ceva carnati cumparati de la Dubova. Obositi ne-am bagat in sacii de dormit si am adormit …pana pe la 3 nopatea cand ne-am trezit uzi. Din tavanul plin de crapaturi picura puternic asa ca am tras prelatele pe noi si am continuat somnul pana cand a sunat ceasul pentru desteptare la ora 6.

Ziua 3 

Mic dejun la care am portionat painea, am strans culcusul si am inceput sa pedalam la deal. Era o zi grea in care urcam pana la 1200 de la 300 altitudine. La un moment dat am realizat ca intrasem undeva gresit, altceva decat valea pe care hotarasem sa mergem initial. Trakul pe GPS era departe, dar am consultat hartile si am hotarat sa urcam in continuare pe valea Radului catre vf. Svinecea Mare. Pe cand pedalam noi voiniceste in liniste ca sa ne conservam energia am fost “atacat” cu un grohait si guitat puternic de un porc mistret care s-a speriat la fel de tare ca mine de intalnirea neasteptata, asa ca am fugit si eu si porcul in directii opuse. Godaceii erau si ei acolo, deci era scroafa si purcelusii, au tasnit ca si catapultati peste rau iar colegii se amuzau in spate vazand toata faza. Am continuat drumul si dupa ultimul asalt ce a fost un „pushbaic” am ajuns in coama, unde am intalnit un cioban cu o turma de oi. Am intrat in vorba si ne-a directionat cumva pe un drum care de fapt nu prea exista… asa ca inca o data am balmajit prin tufisuri si spini spre disperarea mea care purtam pantaloni trei-sfert. In final am gasit drumul dar chiar daca am avut noroc sa nu ne ploua am iesit fleasca din tufisuri. La un moment dat am ajuns la o stana, unde un cal imens statea si se holba la noi in mijlocul drumului de parca ar fi vrut ceva in mod special. Deodata in fuga apare o femeie care dadea agitate din mana si striga “ham, ham!” Dupa vorbit cu ea am inteles ca acel cal, pe nume “Puiu” musca pe necunoscuti iar ea credea ca suntem ceva straini. Femeia ne-a invitat la o cafea…Da, exact asa la o cafea, in mijlocul pustietatii, pe vf de munte, la o cafea adevarata. Ba mai mult ne-a pus la masa si rapid a facut o mamaliga si a scos branza, rosii..MINUNATA, Paraschiva este numele ei, asa ca fara sa ne vorbim am simtit ca nu ne mai grabeam, stateam la taifas cu femeia asta buna, simpla, voinica, harnica, cu fata vesela, plina de viata care ne povestea tot felul. A insitat sa ne dea pe drum o bucata mare de branza sa avem cu noi pana om ajunge la masina, iar noi nu stiam cum sa-i multumim, ce puteam sa-i dam? ca doar nu caram decat strictul necesar. De bani nici nu a vrut sa auda. I-am multumit si am plecat cu ceva in suflet care pe mine personal m-a facut sa cred ca mai exista oamenii adevarati si ca tot sistemul meu de valori este cat se poate de adevarat. A fost ceva mic dar a facut sa simtim ca oamenii chiar sunt buni si cred ca numai viata asta intre betoane ne face rai. Multumim Paraschiva (nu cred ca vreo data ea o sa citeasca ce scriu eu aici dar simt ca ne-a dat ceva… speranta).

Si iata-ne pedaland multumiti si zambitori aproape de altitudinea maxima a muntilor Almajului, cand deodata furtuna se descarca peste noi. Asa ca dai la goana la pedale si ca sa fie cum e mai rau am iesit in golul alpin cand fulgera mai tare. Noi calare pe calutii de metal printre fulgere.. destul de infricosator. Dupa cum e de banuit am avut noroc (ca altfel ati fi vazut in ziar “trei tineri turisti fulgerati pe munte”..haha nu a fost asa. Am inceput coborarea pe ploie torentiala care ne-a insotit aprox 20 de Km pana la Rudaria –Eftimie Murgu. De acolo inca 20 pe asfalt si am ajuns la locul in care aveam masina…huuf.. lung nu?

Ai avut rabdare sa lecturezi tot? ma mir J sau probabil ca am scris destul de interesant. Ehh.. De fapt am vrut sa povestesc 3 zile petrecute fain, cu prieteni, in natura, prin locuri nemaipomenite, fara buget mare (total 60 lei/pers) unde am intalnit oameni nemaipomeniti cu care sa vorbesti, sa ajuti si sa fii ajutat .. motive suficiente sa gasesti ca viata e nemaipomenit de faina, sa te umpli de bucurie, sa te ralaxezi, sa incepi o noua saptamana plin de .. nu stiu.. intelepciune cred ca-i spune.

Ture faine sa aveti!

Pozele

Traseul in Bikemap

 Un film din tura